Schimbare radicală de vreme. Anunțul meteorologilor despre ciclonul și aerul polar care ajung în România 0. De asemenea, conform meteorologului, ploile cu cantități mai importante de 10-15 sau chiar 20 de l/mp se vor semnala în special în zonele deluroase și montane, pentru că aceasta este în general evoluția regimului de
CEAS, ceasuri, s. n. 1. Interval de timp egal cu 60 de minute; oră. Loc. adv. Cu ceasurile = timp îndelungat, mult.La tot ceasul = întruna, mereu. Expr. Cu un ceas mai devreme (sau mai curând) = cât mai repede cu putință, până nu e prea târziu. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. ♦ Spațiu, distanță care se poate parcurge în timp de o oră.
Judecătoarea Grațiela Milu, viitoare membră a CSM din ianuarie 2023, a fost invitata Ioanei Ene dogioiu în emisiunea „Piața Victoriei" la Europa FM. Grațiela Milu este judecătoare la Curtea de Apel Brașov, iar în 2022 a candidat pentru un loc din cele trei pe care le au Curțile de Apel în CSM. Deși a câștigat, […]
Observăm că ambele variante sunt corecte în funcție de context. Devreme este adverb de timp și are sensul de timp. Este format prin compunere de la substantivul vreme + prepoziția de. De asemenea putem folosi substantivul vreme în raport cu prepoziția de. De exemplu: Se plânge de vreme.
Corectează. Vom scrie devreme (adverb) când are sensul: din timp, de timpuriu. Exemplu: M-am sculat devreme. Vom scrie de vreme (prepoziție + substantiv) când are sensul: referitor la vreme . Exemplu: În funcție de vreme, știu dacă am sau nu nevoie de umbrelă. de vreme VS de vreme.
Cum este corect: de vreme sau devreme?. Afla mai multe despre acest subiect. Un DEX, un dicționar de sinonime și antonime, un dicționar de rime, un joc și „vorbește corect". Totul într-o singură aplicație pe care o poți lua cu tine oriunde și oricând. Descarcă aplicația Cum se scrie?
Partidul Național Liberal a precizat că procentul de 15% a fost o propunere proprie. În mai multe declarații s-a strecurat ipoteza că Partidul Social Democrat ar vrea ca majorarea punctului de pensie să ajungă la un procent maxim de 11% la care să se adauge un supliment financiar. O altă situație incertă care a apărut în spațiul
Cum se scrie corect: „de vreme" sau „devreme". Ambele variante sunt corecte, dar sensurile sunt diferite. „ Devreme " este un adverb și se referă la timp. Exemplu: M-am culcat devreme aseară. „De vreme" este o locuțiune care se referă la vreme (din punct de vedere meteorologic). Exemplu: Mereu se plânge de vreme, dar nici nu poartă haine mai groase.
UcaR.